Articol publicat inițial pe site-ul ActiveWatch pe data de 8 Noiembrie, 2017
„Universul a fost creat pentru om, nu omul pentru univers” – Sfântul Ioan Gură de Aur
Îmi port dizabilitatea pe bicicletă. Nu handicapul! Dizabilitatea! Deși sunt titularul unui certificat de handicap conform legii 448/2006, atâta timp cât sunt integru fizic, nu mi-aș putea purta pe bicicletă decât dizabilitatea. Dar să mă prezint! Mă numesc M.A., licențiat al Facultății de Drept, Universitatea București, și sunt curier la ONG-ul Viitor Plus, curier pe bicicletă cu un program de patru ore. Doar patru ore, pentru că în afara certificatului de handicap posed și o pensie de invaliditate prin care mi-am pierdut parțial capacitatea de muncă. Doar sunt diagnosticat cu tulburare afectivă bipolară. Pot lucra numai patru ore pe zi.
În majoritatea actelor emise de oficialități, termenul de handicap a fost înlocuit cu cel de dizabilitate. Dacă îmi iau un bilet la teatru gratuit, pe bilet scrie „pentru persoane cu dizabilități”. A apărut și Cardul European al Dizabilității. Această enumerare nu este exhaustivă. Numai legiuitorul român a rămas în urmă. Și eu cred că această mică revoluție în terminologia despre care vorbesc se datorează faptului că m-am angajat curier pe bicicletă la Viitor Plus de aproape doi ani. Sunt o persoană importantă. Și atâta timp cât fac jogging, înot, merg pe munte, iar nivelul de serotonină din creier este stabilizat prin injecția cu abilify maintena, pe care o fac lunar, chiar nu-mi pot purta handicapul pe bicicletă. Dar legea a rămas la fel. Cu handicapul. Deci parlamentarii nu s-au adaptat și nu au luat în considerare că eu sunt curier pe bicicletă. Mai aștept.
Dizabilitatea! Este o ușoară diminuare a abilității. Și eu am o rezistență mai scăzută la stres și la situații conflictuale. Pentru că sunt bipolar. Rezistența la stres se diminuează și mai tare dacă fac abuz de țigări și cafele. Handicapul! Este bariera pe care o întâmpină individul în relația sa cu mediul social. Când este folosită într-un mod confuz, terminologia denotă un interes mai mare pentru aspectul medical și de diagnostic, ignorând deficiențele mediului social. Și imperfecțiunile mediului social generează „handicapul”. Cel puțin parțial. Eu am întâmpinat o astfel de barieră din partea mediului și încă mai întâmpin.
Într-o cursă cu bicicleta de acasă până la sediul Viitor Plus merită reflectat cine este mai inadaptat, eu ca individ, sau mediul social. Ce aș putea face? În această societate de consum în care eu îmi port dizabilitatea pe bicicletă. Privesc în jur pe Calea Griviței. Vânzător, lucrător comercial? Aceste ocupații necesită o răbdare și o rezistență la rutină pe care eu nu o am. Poștaș? Poate da! Nu aș avea probleme cu fumatul. Ajung pe Bd. Titulescu. Pe partea dreaptă, înainte de biserica cu hramul sfintei Parascheva se află o spălătorie auto. În viața mea de șomer inadaptat, înainte să mă pensionez, la această spălătorie, am fost întrebat, în cadrul unui interviu de angajare, dacă am experiență în domeniu. Și oricum part time nu angajează. Și nu îmi vine să renunț la pensioara mea pentru un post de spălător auto. La intersecția Titulescu cu Calea Griviței se află o cârciumă. Cârciumar?! Nu am spirit practic și nici capital. Și îmi doresc un mediu puțin mai elevat. Paznic de bloc? Vreau ceva mai dinamic. Vreau să fiu activ. Atunci îmi port dizabilitatea pe bicicletă. Nu o clocesc într-o scară de bloc. O sucursală BCR?! Da, ca jurist aș putea lucra la o bancă. E un job bănos pentru care aș putea renunța la pensie. Și am patalama de jurist obținută la stat. Dar nu am pile. Iar răbdarea mi-ar fi greu pusă la încercare pentru rutina de la o bancă. Și tot în zona asta se află o patiserie. Câtă răbdare și voință trebuie să ai ca să lucrezi într-un astfel de loc de la orele 5 dimineața! Ce mai robotesc femeile acestea! Și ce loc nepotrivit ar fi pentru mine! Gândul mă duce la Martin Eden, personajul lui Jack London din romanul cu același nume. Nu a făcut acest personaj atâtea munci de jos ca să se întrețină și cu ambiția să se cultive! NU! Hotărât, nu mă pot compara cu el! Nu-l pot lua ca model. Nu mai sunt de mult adolescent să intru în comparații și într-o concurență imaginară cu un personaj de roman. Un Martin Eden cu o dizabilitate! Sună frumos ca titlu de eseu. Atât! Eu nu pot fi așa ceva. Eu merg mai departe spre sediul Viitor Plus din zona Dorobanți, din centrul Bucureștiului. Cu dizabilitatea pe bicicletă! Taximetrist? Nu am carnetul de șofer și nici nu sunt sigur că pot să fac școala de șoferi. Iată o frizerie! Nu am calificarea necesară și după o facultate terminată la stat, nu mă mai apuc de o școală profesională. Un mic orgoliu mă ține în loc. Alpinism utilitar?! Sunt curajos, am practicat escalada sportivă când eram student, dar aș fi cam neîndemânatic și nepriceput în ceea ce privește zugrăveala sau alte munci la înălțime. Așadar tot necorespunzător! Un Mega Image! Aici există joburi de lucrător comercial part time. Dar parcă e tot mai bine pe bicicletă. O sală de jocuri nu e decât un mediu viciat. Nu am ce căuta nici aici. Un magazin de vinuri și unul de haine second-hand. Nu-mi oferă nimic în plus și, dacă m-aș prezenta la un interviu, aș fi respins pe motivul că sunt supracalificat. Deci iată cum patalamaua mea de jurist mi-e atârnată de gât ca o piatră de moară! La intersecția cu bd. Al. I. Cuza, prin zonă, am fost de mult, înainte de a fi pensionar, șomer de lux fiind, la un interviu la o firmă de advertising. Mi s-a dat ca temă să fac un spot pentru napolitana Fiducenia, rivala de o viață a napolitanei Eugenia. Fără nici un instructaj, fără nici o inițiere, fără nici o documentație. Și modesta mea creativitate, cu care îmi place să mă mândresc, nu a funcționat. Sau poate m-am descurajat. Oricum job-ul nu l-am obținut.
Am ajuns în Piața Victoriei. În dreapta, Piraeus Bank și, în stânga, mai multe firme mari de avocatură. Am pierdut startul. La terminarea studiilor nu am avut recomandările necesare pentru admiterea în barou, intervenise boala, repetasem și anul III și anul IV, am devenit șomer după licență, am intrat în presă și iar șomer.
O librărie! Acest cuvânt mi-e drag. Nu pot să trec de librărie fără să-mi aleg o carte. Aleg Societatea de consum de Jean Baudrillard. Pentru că eu rătăcesc în această societate de consum de la terminarea studiilor. Cât am mers cu bicicleta de acasă până la sediul Viitor Plus, am văzut reclame care educă populația în spiritul consumului. Și spicuiesc câteva idei din cartea lui Jean Baudrillard. Producătorii controlează comportamentele indivizilor și le determină nevoi ce trebuie acoperite prin consum. Societatea de consum se bazează nu doar pe obiecte și servicii, ci mai ales pe semnificația lor. Consumăm semne, reprezentarea superficială a realului. Una dintre concluziile autorului francez este că libertatea de a alege ne este impusă.
Și atunci mă întreb de ce trebuie să fiu nefericit că sunt inadaptat? Adaptat la ce? La o societate de consum în care individul devine tot mai înstrăinat de sine? Pentru că la urma urmei, dizabilitatea mea nu este decât angoasa inadaptării mele la această societate desacralizată în care veniturile, cumpărăturile și suprasolicitarea în muncă constituie un cerc vicios.
De curând mi-am dat demisia de la Viitor Plus. Aș putea să-mi port dizabilitatea pe bicicletă opt ore pe zi fără să fiu remunerat.
